În contextul celebrării Zilei Mondiale a Donatorului de sânge și respectând tradiția, în perioada 25 mai – 25 iunie 2019, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în comun cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, organizează o nouă campanie națională de donare de sânge cu genericul ”Sânge sigur pentru toți!”, prin care ne propunem să promovăm spiritul de voluntariat în donarea de sânge și să creștem numărul donatorilor de sânge voluntari și sistematici. Aceasta face parte din cea mai mare campanie națională de donare de sânge organizată până acum, care se desfășoară în mai multe teritorii administrative, organizații și instituții.

Cu ocazia acestei campanii, dorim să reamintim populației, că venim cât mai aproape de Dumneavoastră și doar împreună, putem promova donarea de sânge voluntară și sistematică.

În acest sens, lansăm o invitație tuturor doritorilor de a dona sânge să ni se alăture în această campanie de donare a sângelui.

 

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Sânge sigur pentru toți - 14 iunie 2019

     Sângele este singurul medicament din lume care nu se găseste în farmacii. El poate fi dăruit doar prin bunavoință semenilor noștri, dispuși să doneze sânge voluntar. Este un gest simplu, care poate salva viața unui om.

     Lansarea Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge a avut loc în data de 14 iunie 2004, în Johannesburg, Africa de Sud.Ziua Mondială a Donatorului de Sânge se bazează pe un succes înregistrat în anul 2000, odată cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Sănătăţii ce a avut ca temă "Sângele salvează vieţi”. Entuziasmul şi energia cu care această zi a fost sărbătorită a fost un răspuns puternic şi pozitiv la adresa a milioane de oameni care donează sânge în fiecare an.

     Ziua Mondială a Donatorului de Sânge se marchează la data nașterii medicului – imunolog Karl Landșteiner – laureat al premiului Nobel pentru descoperirea grupelor de sânge și a Rh-factorului, lucruri care au facut posibile transfuzia de sânge fără risc.

     În acest an, la 14 iunie, Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge va fi din nou sărbătorită în întreaga lume. Prin urmare, în această zi, exprimăm recunoștința față de cei care donează sânge în mod voluntar și gratuit pentru a salva vieți și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la necesitatea donărilor sistematice de sânge, pentru a asigura toate necesitățile instituțiilor medicale cu produse sanguine sigure.

     Actualmente numai în 62 de tări din întreaga lume există serviciul de sânge care este bazat în întregime pe donări voluntare de sânge, comparativ anului 2002 cînd se înregistrau doar 39 ţări. Cu toate acesea peste 40 de țări încă mai depind de donatorii rude și remunerați. Astfel doar 25 la sută din sângele recoltat în aceste țări constituie sîngele de la donatorii voluntari și neremuneraț. În Republica Moldova actualmente sângele recoltat este asigurat de 94 la sută de donatorii voluntari.

     În prezent pentru toate țările din lume sarcina primodială este de a se autosigura cu cantitatea suficientă de donări de sânge pentru acoperirea necesităților sistemului de sănătate și crearea cu menținerea rezervelor de sînge pentru situații de urgență în caz de calamități, dezaste, etc. Reieșind din necesitățile respective, fiecare țară, î-și determină numărul necesar de donări de sânge. Astfel Republica Moldova în anul 2018 a înregistrat peste 75000 donări, ce constituie 27 donări la 1000 populaţie. Toate donările de sânge au fost asigurate de peste 63500 de donatori, reprezentați 29 la sută de femei și 71 la sută bărbați. Conform vârstei, donatorii cu vârsta cuprinsă între 31-50 ani constituie cea mai mare cotă, de 51 la sută din numărul total, fiind urmată de donatorii cu vîrsta cuprinsă între 18-30 ani cota cărora este de 42 la sută și în final 7 la sută sunt reprezentați de doantori cu vârsta cuprinsă între 51-60 ani.

     Transfuzia de sânge/componente sanguine permite de a salva milioane de vieți omenești în fiecare an. Sângele și produsele din sânge sunt necesare pentru tratamentul adecvat al femeilor în sarcină sau nașterea cărora este complicată cu hemoragie masivă; copiilor cu anemii severe care s-au dezvoltat pe fondalul malariei sau malnutriției; pacienților cu afecțiuni ale sângelui și ale măduvei osoase, victimelor accidentelor, în situații de urgență, precum și pacienților supuși unor intervenții chirurgicale complexe. Anual în Republica Moldova circa 20 mii de pacienți beneficiază de peste 105 mii transfuzii de componente sanguine sigure.

Cu siguranță conștientizăm că rezervele de sânge sunt necesare în permanenţă pentru a substitui necesarul şi a asigura continuu pacienţii cu concentratul de trombocite, sau eritrocite atît de necesare în hemoragiile de sânge. Daca donatorii eligibili ar dona sânge periodic, de patru ori pe an, necesarul unitatilor de sânge ar fi acoperit, iar problema insuficienței produselor din sânge ar fi de domeniul trecutului.

     Salvarea acestor pacienți se datorează celor donatori care şi-au oferit sângele său din toată inima, fără a pretinde la nici o recompensă. Donatorii voluntari şi neremuneraţi sunt persoanele care donează sânge din proprie voinţă, fără să primească bani sau alte stimulente. Cercetări din întreaga lume arată că prevalenţa oricăror maladii ce se transmit prin sânge este cea mai mică la acei donatori care donează voluntar din motive pur altruiste.

     Ca şi întreaga comunitate internaţională susţinem că cheia pentru o transfuzie inofensivă sunt donatorii voluntari şi neremuneraţi, luînd angajamentul ca până în anul 2020 să asigurăm că toate donările de sânge vor fi voluntare şi neremunerate, aliniindu-ne la declaraţia de la Melbourne din 2009, care vine cu acelaşi apel către toate ţările din lume.

     Acest obiectiv poate fi atins numai în parteneriat cu societatea. Un program efectiv de donare de sânge include mobilizarea la nivel comunitar şi naţional, iar susţinerea din partea liderilor comunitari este vitală în atragerea donatorilor voluntari. În fiecare an tindem să creăm un simţ de solidaritate în rîndurile donatorilor şi de asemenea să reamintim societăţii că donatorii voluntari neremuneraţi şi sistematici sunt o resursă crucială a resurselor de sănătate a ţării.

     Donarea de sânge este o procedură sigură și benefica pentru sănătate. Studii recente au demonstrat ca donarea de sânge reduce cu 30 la sută riscurile aparitiei bolilor cardiovasculare prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii de sânge traiesc mai mult decat media populatiei. În plus, se face gratuit un mini set de analize, inclusiv se masoară tensiunea arterială, ritmul cardiac, temperatura corpului si nivelul de hemoglobină.

     Important de știut pentru cei ce se pregătesc a fi donatori de sânge și componente sanguine., că donarea de sânge este un procedeu sigur si nu exista nici un motiv pentru a ne fi teama de vreo boala transmisibilă.   

     Înainte de donarea sângelui e necesar de ținut cont de urmâtoarele sfaturi pentru ca experiența de donator sa fie cât mai placută și mai sigură posibil:

  • asigurați-vă ca organismul conține un nivel normal de hemoglobină;
  • odihniți-vă bine în noaptea precedentă donării;
  • folosiți multe lichide înainte de a dona pentru a compensa fluidele pierdute;
  • e important să vă alimentați sănătos, evitând alimentele grase precum hamburgerii, cartofii prăjiți, etc. Testele ce se fac asupra sângelui donat pot fi influențate de grăsimile care apar în sânge pentru cîteva ore dupî ingerarea de alimente grase.
  • evitați consumul băuturilor ce conțin cofeinî, pentru că acestea deshidrateazî organizmul.
  • mâncați cu 2-3 ore înainte de momentul donării. Nu este o idee bună să vii să donezi sânge pe stomacul gol. Astfel vei menține stabil nivelul glucidelor din sânge și te vei simți bine dupa ce vei dona sânge.
  • Îmbrăcați-vă cu o haina ale cărei mâneci usor asifură accesul la locul de venepuncție.

     După donarea de sânge donatorul va asigura o hidratare suficientă si să consume alimente bogate în fier timp de una pîna la doua zile.

     Ce ar trebui să știe o persoană dacă dorește sa doneze sânge?

     Daca o persoană dorește să doneze sânge trebuie în primul rînd să dorească să facă o faptă bună apoi să urmeze niște pași obligatorii:

     1. Va fi verificat daca este eligibil sa doneze sânge

     Se permite de a dona sânge dacă persoana este sănătoasă, nu suferă de nici o boala. Va evita să doneze sânge daca are o semne de răceală sau dureri temporare la stomac.

Vîrsta cuprinsă între 18-60 ani ;

Greutate corporală minimă 50 kg ;

Tensiunea arterială: valoarea maximă nu depăşeşte 160 mmHg, iar valoarea minimă 100 mmHg;

Valoarea hemoglobinei nu este mai joasă de 120g/l pentru femei si nu mai puţin de 130 pentru bărbaţi;

Nu suferă de boli crocice și acute de piele, sechele pulmonare, operaţie de ulcer, tendinţă de sîngerare anormală, şi alte;

     Procedeul de donare de sânge este foarte simplu si folositor! Donarea de sânge este cea mai bună metodă de a ajuta comunitatea medicală, mai ales dacă ai o grupă sanguină rară. Oamenii au nevoie de transfuzii de sânge la un moment anume din viața lor, iar dacă donezi sânge, vei contribui la asigurarea stocului de sânge.

     Evenimentele organizate de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge servesc pentru susţinerea organizaţiilor naţionale şi internaţionale în desfăşurarea campaniilor de informare a populaţiei despre donarea de sânge, cu o orientare spre programele, care promovează donarea de sânge voluntară în rîndurile tineretului studios, contribuie la propagarea unui mod de viaţă sănătos.

Prin o singură donare de sânge donezi doar 13% din sângele tău dăruind 100% viață la cel puțin 3 oameni!